Citesc, de două ori pe săptămână, editorialele tânărului nonagenar nărăvaș Uri Avnery. El însuși erou de roman, dacă s-ar încumeta cineva să-l scrie, la 95 de ani neîmpliniți mai are încă, intactă, nebunia de a spune adevărul.
Mă așteptam ca Avnery să vorbească despre căderea nervoasă a lui Abbas, despre disperarea care l-a făcut să nu găsească nimic mai bun decât să-l injure pe ambasadorul Americii în Israel, David Friedman (în fotografie, la Zidul Plângerii) – o gafă pe care o vor plăti liderul israelian și poporul său cu asupra de măsură. Abbas nu poate fi scuzat, poate fi, totuși, înțeles.
Ce spune Avnery?
„Friedman e un evreu purtător de kippah, care se identifică in totalitate cu cei mai extremiști coloniști din teritoriile ocupate. Cu siguranță ar fi mai potrivit ca ambasador al Israelului în Statele Unite, decât ca ambasadorul Statelor Unite în Israel. Asta ar putea fi problematic, de asemenea, fiindcă i-a numit pe evreii americani israelieni „mai răi decât Capos” (prizonierii care i-au asistat pe naziști în lagărele de concentrare). A acredita un astfel de evreu fascist ambasador în Israel este, ei bine, un tupeu (chutzpah). Lucrul ăsta nu se poate petrece într-o țară normală, care nu trimite un ambasador într-un stat unde el are o implicare personală.
Însă lui Trump nu-i pasă. Nici de Israel, nici de Palestina. Dar de ce îi pasă cu adevărat lui Trump? Lui îi pasă de voturile din alegeri. Trimițând un evreu religios pentru a servi ca ambasador al său la Ierusalim poate obține niște voturi în comunitatea evreiască americană. În general, evreii americani votează pentru democrați. De ce? Din obișnuință. Generații de noi imigranți au votat pentru Partidul Democrat – irlandezii înaintea evreilor, asiaticii după evrei. Mulți americani vor continua să voteze pentru democrați, în ciuda kippah-ului de pe capul lui Friedman. Există în comunitatea evreiască voci care își acuză liderii că le neglijează preocupările, cum ar fi creșterea antisemitismului, și își consumă toate energiile în a sprijini guvernul de extremă dreapta al Israelului.
Dar Trump are suporteri mult mai importanți: milioanele de evangheliști. Acești fanatici creștini au o viziune special: ei cred că Iisus Hristos Se va întoarce odată ce toți evreii se vor fi adunat în Țara Sfântă. Nu le convine însă să menționeze ce așteaptă să se întâmple după – evreii se vor converti la creștinism, iar cei ce n-o vor face vor pieri. Sună ciudat? Firește că-i ciudat. Dar Trump are nevoie de aceste milioane de voturi, fără care nu ar fi fost ales. El acționează în conformitate cu credințele acestei secte. Ca urmare, președintele Statelor Unite ignoră total drepturile poporului palestinian și aspirațiile lui. Potrivit lui Trump, palestinienii trebuie să accepte ce li se dă, cum un câine trebuie să accepte ce îi aruncă stăpânul și să dea din coadă. Ce să accepte? Planul de pace poruncit de Trump este încă învăluit în mister. Dar e destul să se știe cine e responsabil de el – ginerele său evreu, Jared Kushner.
Deci, e normal ca Abbas să ajungă la disperare. El știe că, în zilelor care i-au mai rămas de stat în funcție, nimic bun nu li se va întâmpla palestinienilor. Niciodată, de la apariția națiunii palestinene moderne, situația n-a fost mai cumplită